Schimbările spaţiale din zonele miniere pot crea zone de dezvoltare pentru animale şi plante. Aceste zone sunt de diferite vârste, au diferite structuri şi sunt strâns legate una de cealaltă (zone de succesiune). Ori de câte ori mineralele sunt extrase din nou din una din aceste zone, un înlocuitor s-a dezvoltat deja în altă parte. Biotopurile, împreună cu animalele şi plantele acestora, care sunt afectate de operaţiunile miniere şi au apărut ca urmare a acestora „migrează” astfel dintr-o parte în alta în exploatarea minieră. Aceste zone de succesiune în continuă dezvoltare se numesc biotopuri migratoare.

Biotopurile migratoare permit dezvoltarea unei diversităţi structurale enorme, permiţând speciilor rare de animale şi plante să se stabilească în zonă. Corpurile de apă de mică adâncime, temporare, fără vegetaţie, sau urmele lăsate de vehiculele de mare tonaj, care pot apărea într-o foarte scurtă perioadă de timp în procesul de extracţie, reprezintă biotopuri migratoare tipice pentru anumiţi amfibieni, precum buhaiul de baltă cu burta galbenă sau broasca râioasă verde. În cursul activităţilor de extracţie în desfăşurare, fluierarul mic se va stabili fericit în zonele spaţioase de rocă, pietriş sau sol virgin care nu conţin aproape deloc vegetaţie, cu condiţia să existe cel puţin corpuri temporare de apă în apropiere.